Marea iubire

Într-o mare iubire
cuvintele nu-şi au rostul,
precum îşi pierde consistenţa,
orice atingere sau privire,
fiindcă toate acestea sunt
şi vor rămâne
numai în străfundurile sufletelor noastre.

Abia acum înţelegi
că într-o Mare Iubire
nu trupurile contează
şi nici cuvintele
care zboară peste clipe,
ci doar ceea ce rămâne
în spatele clipelor,
ceea ce le face pe acestea
să devină eterne.

Aceasta este ceva deasupra oricărei simţiri,
deasupra oricărui orgoliu,
deasupra fiecărui gând,
este mai mult decât perfecţiunea
din tine
sau cele mai măreţe năzuinţe,
din mine,
este mai mult decât Iluzia Vieţii tale,
este aidoma Destinului,
propria esenţă a Existenţei tale
în care se află etern
şi sufletul tău pereche
care eşti doar tu Îngerul Meu
care mă cauţi peste milenii de eternitate,
în această lume.


În iubire nu trebuie niciodată
să te îndoieşti
fiindcă nu poţi iubi
cu jumătăţi de măsură.
Nu! Niciodată, Marea Mea Dragoste,
niciodată în iubire
nu poate fi şi o zonă gri
decât acele pătrate de alb şi negru
aflate pe tabla de şah
a acestei Iluzii a Vieţii,
pe care o împărţim împreună,
prin Destin,
până când moartea ne va uni
prin eternitatea ei.


Orice alt suflet ai întâlni
şi ai susţine că îl iubeşti
va fi şi va rămâne mereu o minciună
care te va înstrăina de tine întreaga ta viaţă.
La fel se va întâmpla
şi cu acel suflet care va fi la fel
ca şi tine străin de sine
nefiind alături de sufletul său pereche.

Trăim într-o lume tristă
unde societatea
este din ce în ce mai străină de sine,
mai angoasată, mai bolnavă
tocmai fiindcă sufletele
nu-şi găsesc propriile sale perechi.
Să fie acest fenomen datorat Destinului?
Da, este datorat destinului
ce are sufletul de plumb pentru această lume.
În loc ca omenirea să fie bolnavă de iubire
este bolnavă de orice este străin
de sufletul omului
începând cu banii şi terminând
cu cele mai înjositoare experienţe ale naturii umane.
Orice om căruia îi este frică să iubească
cu întreaga lui fiinţă este un suflet rătăcit.

Noi nu suntem nimic altceva
decât iubire
şi în urma noastră nu rămâne nimic altceva
decât tot iubirea
pe care am lăsat-o acestei lumi
şi atât.
Restul se şterge
cu buretele deşertăciunii pe tabla uitării.
Asta suntem noi!
Iar cei care nu au trăit o Mare Iubire
înseamnă că nici nu s-au născut
vreodată pe acest tărâm.

Viaţa sufletelor pereche

Viaţa sufletelor pereche

Deşi deseori am fost dezamăgit,
că nu îl voi putea găsi vreodată,
pe sufletul meu pereche,
l-am căutat plin de dorinţa
de a-l simţi şi a-l vedea măcar o singură dată.

L-am căutat până când am obosit
Crezând că Destinul nu mi-e astfel hărăzit în a-l găsi.
Dar cum deseori se întâmplă
să găseşti atunci când nu cauţi
şi când te aştepţi mai puţin,
acest suflet a trecut şi pe strada mea.
Era o zi ce părea oarecare
dar apoi am realizat că era la fel de importantă
ca şi data morţii sau a naşterii mele
când probabil apar tot ca nişte zile întâmplătoare
dar de fapt importanţa lor e capitală.

Deşi nu am iubit de la început acest minunat suflet,
deşi l-am dezamăgit şi torturat îndelung
cu aparenta mea instabilitate,
am reuşit să înţeleg că atunci când nu cauţi
vei afla
şi că atunci când nu vei iubi la început
vei trece de fapt prin cea mai mare iubire
care va deveni iubirea vieţii tale.

Nici nu am ştiut ce înseamnă să iubeşti
până a nu apărea în viaţa mea.
Abia acum am înţeles că marea iubire
nu constă în dependenţă faţă de o persoană anume
şi nici în egoism
ci le întrece cu mult pe toate acestea.

Este ca şi atunci când te afunzi
în eternitatea propriului tău suflet,
în acel loc unde crezi că îţi aparţine
numai şi numai ţie dar de fapt îl întâlneşti pe celălalt.

Acolo abia îi simţi privirea adâncă
şi realizezi că şi tu eşti în sufletul său
la fel de etern de prezent
în cele mai intime unghere ale sale.
Realizezi că nici să plângi, să strigi,
să faci orice nu mai are nici o importanţă.
Realizezi că toate câte sunt
şi toate câte vor mai fi
sau nici măcar nu sunt,
nu valorează nici cât
cea mai nesemnificativă frunză ruginită
căzută din pomul vieţii fiecăruia dintre noi.

Şi atunci simţi nevoia să atingi sufletul cu mâna,
să-l strângi în braţe,
să-i simţi respiraţia,
să-l ştii mai aproape de tine decât eşti tu însuţi.
Vrei să-l săruţi,
să-ţi împarţi întreaga ta viaţă cu el.

Iubirea te tulbură atât de mult încât realizezi
că este cu mult peste ceea ce numeşti tu viaţă.
Atunci realizezi că oricât de mult
ai încerca să-l strângi în braţe,
oricât de mult ai încerca să-l săruţi,
oricât ai încerca să-i simţi respiraţia,
toate acestea nu pot fi realizate niciodată,
fiindcă vei săruta doar omul,
căruia îi vei simţi respiraţia şi pe care-l vei îmbrăţişa.
Vei realiza că întotdeauna
acel suflet va fi cu mult peste viaţa ta.
Precum eşti tu peste viaţa lui.
Vei înţelege că a fi alături de acel sufle

Suflete pereche

Cu toţii ne dorim Marea Iubire
fiindcă suntem clădiţi în acest sens.
Folosim atât de adesea
expresia aceasta a sufletelor pereche.

Cu toţii ne-o dorim adevărată,
fiindcă am vrea
ca atunci când ne găsim,
cu adevărat sufletul pereche,
să se termine definitive,
acest zbucium continuu,
care este propria noastră existenţă.

De fiecare dată rezultatul vine crud şi exact.
Zbuciumul vieţii noastre nu se va termina
niciodată atât timp cât vom trăi.
Atunci mai avem nevoie
de sufletul nostru pereche?
Oh, da voi răspunde eu fiindcă acesta
este albia în care curge
fluviul vieţii noastre
dint-o altă realitate transcedentală,
acesta este nesfârşitul
pe care se sprijină
orizontul inimii noastre
în alte vise sau realităţi transcedentale.


Sufletul pereche
este ceea ce aspirăm noi
şi am vrea să înţelegem despre noi,
este ceea ce considerăm,
a fi perfecţiune,
puritate şi nemărginire
la propria noastră fiinţă.



Paradoxal toate aceste minunate dimensiuni,
pe care le dorim fiinţei noastre,
lipsesc cu desăvârşire,
fiind o speranţă,
un vis despre perfecţiune ale acesteia.

Atunci această speranţă şi vis de perfecţiune
se materializează în viziunea
pe care o avem despre sufletul nostru pereche.
Mai mult decât atât,
chiar dacă avem impresia
că ştim ceea ce ne-am dori
ca fiind perfecţiune,
aceasta rămâne de fiecare dată
doar o simplă impresie falsă şi atât,
fiindcă atunci când se produce
evenimentul unei Mari Iubiri,
realizăm că de fapt
ceea ce credeam noi
despre perfecţiune este fals,
iar ineditul,
dat de noua imagine
despre perfecţiune
transpusă în iubit sau iubită
ne dă acea trăire intensă de dragoste sufocantă,
tocmai fiindcă aflăm noul nostru etalon
despre perfecţiune care devine astfel
întodeauna mult mai superior celui vechi .


Toate acestea se pot produce
şi atunci când cele două suflete
nu sunt suflete pereche?
Ce anume sunt sufletele pereche
atât de des invocate?
Chiar există aşa ceva
sau este doar o fantezie folosită deseori
pentru a atrage într-un fel sau altul partenerul?
Răspunsul meu este ca Da!
Există suflete pereche.
Cum Binele are perechea sa în Rău
şi frumosul în Urât,
cum noi gândim pe baza
unei logici bivalente
în care sunt etern acele două elemente,
atunci noi niciodată nu putem fi un întreg
atâta timp cât gândirea noastră
este axată pe dualitate.
Atunci fiecare are
un alt suflet alături de care
formează dualitatea respectivă.

Sfinţenie

Să ştii că şi sfinţenia
face parte din iubire
iar tu eşti o sfântă a Destinului meu,
o religie a vieţii mele.
Un crez al fiinţei uitate din mine,
străinul care mă îndrept spre nicăieri,
ştiind că acolo
unde va fi mă voi împlini prin moarte,
aşteptându-te.....

Strigăt

Nu poţi să strigi în iubire,
fiindcă este unicul loc,
unde nu au ce căuta cuvintele
decât sensurile lor care şi aşa devin absurde.
Nu poţi să minţi în iubire,
fiindcă nici o simţire a ta
nu poate fi minţită,
altfel nu ai exista tu ci minciuna vieţii tale.
Nu poţi trişa în iubire,
fiindcă nu sunt niciodată două căi
pe care să le poţi alege,
ci doar una singură care este şi va rămâne,
calea vieţii tale.
De aceea în iubire,
nu poţi fi decât tu şi singurătatea din tine
în afara sufletului tău pereche.