Scrisoare

Şi azi te adun din gânduri rătăcite
Şi te culeg de pe uscate frunze
Mai plâng pentru petale ofilite
Şi mai invoc neîmpărtăşite muze.

Cu triştii ochi şi azi te mai întunec
Şi-apoi cu ochii plânşi te limpezesc,
Cu ochii tulburi murmur un descântec
Şi tot ciudat şi-n lipsă te iubesc.

Cu palmele te mângâi peste ape,
Cu pasul te măsor peste cărări
Cu norii te salut din depărtare
Cu iarna îţi trimit pure ninsori.

Şi viaţa astăzi seamănă cu mortea
Şi dulcele-i amar ca de pelin
Şi mă voi pierde iar prin labirinturi
Şi la întâlnire iarăşi n-am să vin.

Numai eu

Să nu ne speriem de infidelitate
Ştii bine că te accept chiar şi aşa
Căci dcă nu m-ai înşela iubite
De unde ai şti că-s una în viaţa ta?

Cum ai putea să te convingi că alta
Nicicând nu m-ar putea înlocui,
De n-ai trăi pe viu dezamăgirea
Lângă femei ce nu ştiu dărui?

Mă vei trăda cu toate deodată
Şi plictisit veni-vei înapoi,
Căci numai eu îţi sunt adevărată
Şi singură, doar eu cred în noi doi

Niciuna n-ar putea vreodată ajunge
Pe treapta scării unde eu te aştept
Din gândul meu doar lacrima va plânge
Când te privesc cu ochiul înţelept.

Căci numai eu pot fi acum în stare
Când te întorci scârbit şi deprimat,
Să-ţi spun şi sinceră şi zâmbitoare:
Tu pentru mine n-ai nici un păcat.

A trebuit să plec

A trebuit să plec şi-mi pare rău
Ţi-am spus c-am să mă-ntorc în altă vară
Când uşa ai închis în urma mea
Eu am rămas năucă lângă scară
Ca să mai plâng un timp de dorul tău.

Şi-am plâns şi pasul mi-l ţineam pe loc,
Să nu greşească drumul, să se-ntoarcă,
Căci nu m-ai fi înţeles atunci nicicum
Şi singură-mi făceam curaj şi parcă
Mi se părea mereu că n-am noroc.

Trecut-a timp de atunci şi-n altă vară,
Te-am aşteptat pe firul unui gând
Şi te-am strigat pe fiecare val
Al mării care-mi amintea gemând
Că am uitat să-ţi spun să vii spre seară.

Descantec

Ca să te întorci cu o clipă mai devreme
Am implorat cărările din suflet
Să se scurteze-n cugetul ce îndeamnă
La rătăciri străine al tău umblet.

Şi în paharul cu sfinţită sete
Am presărat cenuşa amintirii
Ca să te răscolească în îndemnul
De-a mă uita în noaptea răzvrătirii

Frivolă

Spuma şampaniei ţi-a încărunţit pe frunte,
Dar frigul încă dăinuie între noi
Şi nu-mi cred ochilor bătrâneţea
Care nici măcar ea nu ne uneşte -
Dacă nu în visuri, măcar în nevoi.
Aş putea pleca oricând,
Dat veioza e încă aprinsă
Şi cine să-ţi mai toarne şampanie în pahar
De zâmbetul tău perfid învinsă?
Privesc pe fereastră în gol
Iar tu eşti aici, dar departe-
Şi-mi ţine o stea de urât
Şi vai, iar am mai scris o carte!
Mai am un singur subiect frivol
Despre lacrimi spumoase în pahare
Şi petale cu: Vine? Nu vine?
Despre cât m-a durut aşteptarea
Şi moartea întârzie şi ea , ca tine.