... ca pe mine

Te urci în tramvai
Îmi cauţi degetele ieşind
Dintr-o mânecă de pardesiu străin
Dar nu-mi găseşti
Nici măcar privirea
Poate pentru că
În oraşul meu
Nu au montat ăştia
Tramvaie

Nu disperi
Aşezată în plasticul rece
Începi să mă iubeşti
Aşa cum ai învăţat
Din cărţile copilăriei
Aşteptându-mă
Ca pe un Făt-Frumos
Plecat să ucidă
Un coşmar

La căşti
Magic FM
Te aruncă
În braţele vânjoase
Ale tristeţii
Dar mă iubeşti
Cum te-au învăţat bunicii
Când îţi mângâiau
Visele

Coborând cu picioarele pe pământ
Din tramvai
Nu din dragostea
Fără nicio legătură
Cu realitatea
Mă iubeşti

nu

nu vei auzi de la mine
cuvinte pompoase
nu urc muntele
nu despic valul
stau pe-o culme de dor
cu picioarele chircite
de durerea
unui popas prelungit
la poarta minciunii
nu am loc de tine
la mine pe suflet
zac desenate
cuvinte simple
te iubesc

gelozie

minţeam
dar nu ştiam pe-atunci
când îţi spuneam senin
faci ce vrei cu viaţa ta
după ce n-oi mai fi
azi
adăpostit de cei şapte
metri cubi de pământ
te strig iubito
nu mă alunga din inimă
nu mă scoate din minte
rămâi a mea încă
şi cine ştie
poate povestea aceea
e chiar adevărată
creştino

O iubesc pe Elo

Iubita mă aşteaptă oftând din toţi rărunchii,
Mă-ntorc, de nerăbdare îmi tremură genunchii,
Frumoase, bune gânduri mă-ncearcă-n drum spre casă,
Iubirea mă incită, mă roade, mă apasă.

Mi-e dor de ea prea tare, de trupul ei de divă,
Iubirea mă-mpresoară, sunt suflet în derivă,
Nebun de fericire, învins de sentimente,
E pregătită oare să-i fac şi complimente?

Când e împărtăşită, iubirea, e deplină,
Atât e de frumoasă, ca floarea în grădină.


Iubita mă aşteaptă oftând din toţi rărunchii,
(Normal, doar am legat-o cu funii groase-n beci,)
Mă-ntorc, de nerăbdare îmi tremură genunchii,
(Oare-o să-ncapă capul iubitei în ghiveci?)

Frumoase, bune gânduri mă-ncearcă-n drum spre casă,
(Mai taie ferăstrăul, oi fi având curent?)
Iubirea mă incită, mă roade, mă apasă,
(În cadă să o hăcui, am destul detergent?)

Mi-e dor de ea prea tare, de trupul ei de divă,
(Am golit portbagajul, am cumpărat şi saci,)
Iubirea mă-mpresoară, sunt suflet în derivă,
(Am s-o împart cu grijă prin peşteri, printre maci...)

Nebun de fericire, învins de sentimente,
(Rememorez scenariul, verific alibi,)
E pregătită oare să-i fac şi complimente?
(Îi dau direct la moacă… să nu poată vorbi.)

Când e împărtăşită, iubirea, e deplină,
(Organizat e totul, nu e niciun defect,)
Atât e de frumoasă, ca floarea în grădină,
(Nimic nu mă acuză, va fi omor perfect!)

Inconştienţă

Cine mai scrie versuri cu rimă
despre iubire, despre sărut?
Poeţi bolnavi de miocardită
Ori poetese, că le-a… durut.

Moare, de foame, cercetătorul,
Peştii sucombă fără-oxigen,
Cad avioane, dispar gheţarii,
Mediul devine cancerigen.

Se surpă munţii, renasc vulcanii,
Ozonul scade, tigrii postesc,
Scade dolarul, creşte yuanul,
Nici nu observă cei ce iubesc.

Ei scriu poeme, se lamentează,
Ard sentimente în foc mocnit,
Ating cu ochii praful de stele,
Iar fericirea-n cap i-a pocnit.

Versuri uşoare, fără fasoane,
Fără mesaje criptate atent,
Cuvinte simple ce înfioară,
Şi stângăcie… preponderent.

Reacţionează cu-ntârziere,
Critica aspră îi lasă reci,
Sunt, metaforic, căzuţi în transă,
Nu-i înspăimântă somnul de veci.

Ei poartă steagul melancoliei,
Aeru-i hrană, rima e vin,
Uşă deschisă spre bucurie,
Dragostea-i boală fără vaccin.