Poezii de dragoste - pagina 29
Îmi pierd privirea pe profilul tău,
M-agăț de buze-n maci de rouă
Și-ntrezăresc mari picuri, căci din gene-ți plouă
Și n-am nicio putere să opresc din rău.
Mă strâng în mine, am nod în respir,
Simt cerc pe tâmple, nu mai am timpane...
Un leșin simt cordul, susuri diafane
Îți mimez cuvinte, am rece transpir.
Am același tremur cu trupu-ți ce saltă,
O tobă imensă mi-e inima-n tunet...
Aș vrea să-ți fiu înger, o liră-n răsunet,
Să poți să ai zbor, muzica o haltă.
M-aș transfigura în balsam de roză,
Din miresmi să-ți iei dres pentru durere
Și nectar ți-aș fi hrană s-ai de-ai cere...
File-n basm m-aș face, leac să ai din proză.
Sau te-aș îmbăta-n fină elegie
Doar să treci de-obstacol. Să-ți fie ușor
Pun totul în joc suflet să-nfior,
Să mă sorbi vers dulce, drog de poezie.
Ah viața cum cere-n stăpână tribut,
Nu se-nclină crudă la rana ce doare
Cu risc să se piardă singură de moare
Într-un sublim de trup... mister neștiut!
04.01.2011
Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg de pe piept când zburam
Cale-albastră din cer în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.
Mamă cât de suplu eram,
Ca un paj prin idile fugeam
Mlădios, lunecând pe speranțe...
Mi-acontam viitor de vacanțe.
Mamă cât parfum degajam
Dintre roze, nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de brațe
De iubiri reînnoite, nesațe.
Mamă cât curaj emanam
Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam,
Prăvăleam orice zid piroclastic
Cu un șarm dezarmant, de sarcastic.
Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopți himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine...
Fericit doar cu banul de-o pâine.
Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate...
Doar de iris și-n gând colorate.
Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ți idilică, zeu
Ce-ai râvnit să-l ai veșnic aproape...
Suntem ambii... din posteritate!...
30.12.2010
Cea mai frumoasa minciuna…
Stii care-i cea mai frumoasa minciuna?
E aceea când cineva îti spune:
Te iubesc!
De ce ti-o spune?
Ca sa te posede!
Nu-ti vine a crede?
La fel faci si tu,
Când spui acelas lucru
Cuiva pe care vrei sa-l posezi…
Câteodata doar pentru-o clipa,
Câteodata pentru-o viata-ntreaga!
Principalul este sa te creada
Sau ce ti se spune, si tu sa crezi…
Asa-i iubirea între amorezi,
Dar si la cei casatoriti…, ai sa vezi,
Dac-acuma înca nu ma crezi!
Nu-i nimica nou
Si nici nimica rau
În asta, cât timp gustam minciuna,
Mai ales atunci când rasare luna
Si suntem cu posesia împreuna…
Si, stii ce poti absolut sa crezi?
E atuncea când ti se spune:
Nu te mai iubesc si vreau sa divortez,
Pe bune…
Si, daca tu faci exceptie
De la regula de mai sus,
Ramâi ferit de cea mai mare deceptie,
Cel putin pâna când viata s-a dus…
Exista vreo morala
În aceasta constatare?
Sigur ca da: morala ideala
Este aceea ca, orice-ai face, n-ai scapare!
Singura iubire neconditionata
Este aceea a parintilor pentru copii
Si ea ramâne de obicei neschimbata,
Cât timp ei vor trai…
Indiferent cu câte nazbâtii îi vei „ferici“…
Doar ei stiu sa te ierte si sa te iubeasca,
Sa te critice si sa te ocroteasca
Si… cu iubire sa te pedepseasca!
24.03.2012
Ma-nchin ca unui dumnezeu ca unui zeu din vesnicie ma-nchin ca tatalui din cer ma-nchin doar lui si-n taina tie ma-n chin si-n veci voi inchina ling-un altar in preajma ta
IMPAS
Când ajungem la un impas
Si-am spus tot ce am avut de spus,
Realizam ca nu ne-a mai ramas
Decât dragostea CELUI de SUS…
Cât traim, EL este în si cu noi…
Ne iubeste si ne pazeste,
Împreuna suntem tari, fiindca suntem doi!
Când murim EL ne paraseste…
Si cine stie daca ne primeste,
Dupa judecata de apoi,
Acolo unde EL salasluieste?
Si cine stie daca lumea cealalta
Nu-i la fel de amestecata
Ca si lumea noastra,
Cu iad si paradis de-a valma laolalta?
Si cine stie daca pe EL nu l-am inventat tot noi,
Tocmai ca sa fim mereu în doi?
Fiindca mintea noastra omeneasca
E atât de inventiva,
De când a început sa gândeasca,
În permanenta ei cautare
A unui responsabil pentru ceva mai mare,
Pentru creeatia universala,
Al carei apogeu pare a fi mintea umana ---
Înteleasa ca o minte global organizata
Si interconectata în reteaua internetizata…
În care este de fapt o imigranta?
O minte care, de cum a început sa înteleaga
O infima parte din giganticul proces de creeatie,
Se erijeaza în a-si creea propria ei semnificatie,
Prin încercarea de a reproduce
A ceea ce naturii i-au trebuit sute
De mii sau de milioane de ani pentru a produce?
Ma voi ruga la EL în clipa în care ma voi duce…
Într-o lume imateriala în care nimica nu te mai seduce.
Martie 2012