un sfat

Voturi
2
voteaza

un sfat

Dacă tu crezi că te va durea mereu
să-mi simţi dragostea
mai bine împacheteaz-o în staniol
nu care cumva să emane miresme atrăgătoare
şi las-o la colţul casei
vinerea asta maşina REBU soseşte devreme
sau mai bine îngroap-o
la rădăcina liliacului deja uscat
ce rău mai poate să-i facă
ori poate preferi să-i dai foc la toamnă
să nu ardă singure frunzele
ideea e să n-o mai laşi în viaţă
oricum are gânduri suicidare.

Autor: Radu Luca Dupes

Inapoi la lista poeziilor de dragoste