Tu

Iubirea ta mi-adie-n şoapte
Un vag parfum de primăveri…
Când te privesc plecând în noapte –
Mai drag mi-e „mâine” decât „ieri”.

Te mlădiezi, cumva, şerpeşte
Printre copacii înfloriţi
Şi luna păru-ţi poleieşte
Cu aur de avari smintiţi.

Avar mi-e sufletul de tine -
Abia-ai plecat şi iar mi-e dor -
Şi iar mi-e rău şi iar mi-e bine
Şi iar mi-e soare şi mi-e nor.

Vreau să fiu drumul ce-ţi sărută
Fiece pas ce-l faci, grăbit…
Cu mersul tău, firav, de ciută,
Stârneşti castanul aţipit.

Şi te petrec, zâmbind şăgalnic,
Toţi sorii lumilor de sus…
Şi-mi saltă sufletul năvalnic
Că-n viaţa ta - nu-s un intrus.


Şi nu-mi mai pasă că drumeagul
Îţi fură repezi sărutări –
Şi nici de sorii ce şiragul
Îşi-ntind în negre depărtări.

Ai dispărut…mai simt, în noapte,
Arzânde- a-tale mângâieri…
Şi-mi tot repet, cu-aprinse şoapte:
„Mai drag mi-e <> decât <>!”