Ploile iubirii

Cu dragoste plouă, peste-a mea omenire,
Se prăvale-n lacrimi, în suvoaie, în torent
Măturând în puhoaie, ce-i împotrivire...
Înecând existențe-ntr-un inconștient.

Prăbușiri de dorinți, din vaporii din suflet
-Înnegrind cer albastru cu norii de patimi-
Se-nnoiesc într-un ciclu, ce-i fluid fără cuget...
În tornade scrâșnind din fuiorul de datini.

Din vuietul lumii, avântate-n amor,
Nu se oprește, colos de-a iubi, să petreacă;
Sunt pâraie adunate de simțiri, vrut și dor...
Dig spărgând în suspinuri, de of, ce se freacă.

Goi, fragili, vă udați de sudorile ploii,
-Din extazul de-o clipă de munci nesfârșite-
Curs să rupă, să țipe-n plăcerile voii...
Din taifun planetar, mii dorinți să-nfiripe.

Este-o Terra-n talaz, de lichidul, albastrul
-Cum sângele nobil, constrâns de consens,
Bătând țărmul cu inima lumii-n dezastrul
Mister al iubirii-... Înecând rațiuni de nonsens...
15.11.2010