Frumusetea ta

Nici măcar nu m-am uitat la noi…
Din obişnuinţă îmi păstrez privirea
în iarbă.

Nici măcar nu am aflat
dacă ne potrivim,
dacă timpul trece
tot odată
şi minunea se va uita!

Tu eşti frumoasă
ca o casă albă,
cu ferestre mici.
Nimeni înăuntru…
doar păienjenii care înfăşoară
becul ars
şi păpuşile-adormite.

Cu fruntea lipită de geam
aştepţi ploaia.
Niciodată ce e bun nu vine singur.