Fără tine şi Destin

Fără tine până şi Destinul,
din Cuvântul valului Lui Dumnezeu,
ce loveşte ţărmul inimii mele,
îşi pierde pentru totdeauna calea,
propriei sale mântuiri,
în faţa morţii ce se scurge prin
ridurile Timpului neiertător,
cu paşii speranţelor mele,
ce nu mai pot călca amintirea,
verii de prea mult verde,
a ochilor tăi.

Nimfă a iubirii ce-mi străbaţi zilnic,
străzile gândurilor mele,
pe care oricât de mult aş alerga,
e imposibil să te mai sărut vreodată
cu dorul din sângele amurgului
ce se sinucide în fiecare noapte,
aruncându-se în prăpastia
înspăimântătoare a orizontului,
ce ne-a despărţit cândva,
pentru totdeauna.