Dragoste

M-am aşezat printre lucruri

obiectele fricii şi ale frigului

de jur împrejur se ţese groaza

acum nu mi-e teamă

îmi ţin respiraţia

în timp ce pămîntul îmi loveşte încheieturile

fiecare zi se şterge

aranjatul pantofilor

aşezatul farfuriilor în ordinea mărimii lor


cuvintele de dimineaţă

care alunecă în cafea

tălpile mele

care calcă indecent peste linişte.



nu mai vreau nimic.

sunt un copil mort pe care-l plimbi în fiecare seară în cărucior

doar scîşnetul roţilor ne apropie unul de altul

umbli mereu la ziua mea tristă


îi scoţi aerul

o umpli cu singurătate

acum eu sunt altfel miros altfel mă strecor în absenţă

cu foame eu sunt cel mai bun dumnezeu

un dumnezeu autist care bîiguie care nu are paşi

un dumnezeu care moare de frică

un dumnezeu în care ninge căruia tu îi schimbi cearceaful

îl întorci de pe o parte pe alta îi închizi ochii, îi împreuni mîinile pe piept

îi dai rochia pentru sfîrşit


rochia mizeriei rochia în care se bucură

îi aşezi pe frunte ultima teamă, dumnezeu zîmbeşte

din părul subţire cîntă la vioară.

vă rog, am nevoie de mai multă dragoste!

vă rog, am nevoie de mai multă dragoste!