Dragoste... pe scurt

Voturi
43
voteaza

Dragoste... pe scurt

”Săgeți” pe nevăzute
Tăind se-ntrepătrund...
Sunt doar un gând,
Dar sunt recunoscute.

”Gesturi” pătrunzătoare
Cu răspuns complice
Rămân novice...
În priviri întrebătoare.

”Atingerea” e-un șoc,
Durere este-n stern...
Simțu-i etern,
Inima-i pusă în joc.

”Cuvintele” sunt dulci,
Încântătoare...
Senzația-i de floare,
Ce-ai vrea să smulgi.

”Sărutul” e nectar
În loc de hrană...
Prefigurează rană,
Neîmplinit în dar.

”Preludiul” e sublimul,
Caldă-uvertură,
Debut de aventură;
Tot așteptând intimul...

”Infuzia” de suflet
E-o revărsare
Comună de splendoare...
Într-un răsuflet.

”Extazul de simțiri”
”E dragostea eternă...”
Din omul din cavernă,
Ne moștenim ”iubiri”!!!
23.06.2010

Autor: Daniel Aurelian Rădulescu

Inapoi la lista poeziilor de dragoste