Celei care minte...

CELEI CARE MINTE...
(dupa Minulescu)

Stiu ca m-ai inselat chiar ieri,
Desi azi mi te da-i toata
Si ma vei insela si maine
Si a altuia fi-vei toata.

Si maine voi rade eu de el.
Ca azi l-ai inselat cu mine,
Fiindca suntem, atat eu cat si el,
Doar episoade pentru tine!

Si uite asa ne inselam
Unii pe altii zilnic,
Real, virtual, cand colindam
In lume ca-ntr-un sex-picnic.

Daca Dumnezeu asta ar fi vrut,
Nu ne-ar fi dat si-un suflet,
Ci ne-ar fi lasat ca la-nceput,
Niste animale fara cuget.

Dar nu, noi zicem c-asa vrem,
In fiece zi, o noua imbratisare,
Ca viata-i scurta si s-o bem
Ca un izvor pana la secare.

De fapt, doar pe noi ne inselam,
Cand spunem c-am trait din plin,
Daca doar sexul il serbam,
Fara iubire si far' de chin.

Caci amandoua ne-au fost date,
Ca atunci cand le-ntalnim,
Sa stim cand sunt adevarate
Si la rostul lor sa ne gandim.

Pot eu insa sa zic ce vreau,
Caruselul se va roti mai departe,
Fiindca l-am uitat pe Dumnezeu,
Si vrem sa-l invatam noi carte.

Iar cei ce vor citi aceste versuri,
Vor spune ca n-are nici un rost,
Sa ne gandim l-ale lumii mersuri
Si ca autorul este un prost.

Poate chiar ca au dreptate,
Cel putin in felul lor,
Dar vine ziua, nu-i departe,
Cand vor cere iertare pacatelor.

Si cine atuncea sa-i auda?
Poate numai Cel de Sus!
Dar nu vom sti niciodata,
Daca tocma'-i bine atunci dispus!

Caci l-am ignorat adesea,
Atunci cand ne mustra el,
De ce nu ne-ar ignora odata,
Cand plangem, acuma el?

Dar pana atunci
Ne vom mai intalni, poate,
Si nu voi crede ce-mi vei spune,
Chiar dac' arunci
Cu pietre, bolovani sau stanci,
Cu ciuda dupa mine!