Vis sau aieve

Gândul dus... doar tresar ! Ce-i privirea sfioasă,
Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă ?
Cântec ritmic- de dans de sanda cu toc înalt-
Asortat în delir, la ”deux pieces” elegant ?

Totul pare aievea, într-o eră a mașinii,
Incapabilă încă, să străfulgere inimi.
Să mă închin, spre suavă, de înger făptură
Ce pășește plutind, se cufundă-natură ?

Corpul, drept ca fuiorul, impecabil, înalt...
Mijloc strâns în taior, totuși larg, tolerant...
Pas de undă, în pendul, dinapoi înainte;
În avansul Eteric, ne oprit... Doamne sfinte...

Doar cobor cu privirea... Fusta liră, elixir,
Copiind lungă coapsă, acoladă în potir,
Glezne fine, prelungi, ce se înalță în gambe-
Ce fragile, ce drepte, ca picturile-n stambe-

Spre genunchi de priere, strâmți și lungi, intuiți,
Amintind de gazele... zbor pe pajiști fierbinți.
Are părul ca pruna, luciul Lunii... cristalul,
Zâmbet, tic băiețește, doar în colț... imortalul.

Ochii umezi și calzi, înmuiere de suflet,
Migdalați, nepătrunși- nici nu sper s-o înduplec.
O îmbiere a rutinei, nimănui să n-o dai !...
Cum cafeaua sau drogul- nu te-oprești să le ai.

Dinții, perle de Arctic între buze prelungi
Desfătare-s.... De e stea ?! Nu răzbați s-o ajungi.
Vrei, ca martor făpturii să fi pururi, mereu;
Păzitor și de corp, și de lacrimi... de-i e greu.

Te trezești însă, iute, nici n-ai timp, nu-ți permite
Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite...
Îți răspunde- glas fin la întrebare nepusă-
”Am gravat pe inel... o fidelă sedusă.”

Mă întorc din aievea, nod am... lacrimă aștern;
Universul... nu știe cine îl face... etern ?!
02.04.2010