Poem cu tine

Pfuuu, vreau să intre aer rece în pieptul deschis ca un tablou

opreşte-te, desenează un cerc, o barcă solară

obloanele se lovesc de pereţi până iau forma mâinilor tale

mă strâng ca o cămaşă de forţă, dincolo de ea

văd preoţi compunând în delir descântece religioase

pregătite pentru ziua când noaptea va fi tot una cu sângele

văd tâmplari asudând la sicrie antropoide

aşezate unele în altele până când nu mai încap

şi-atunci steaua circumpolară vei fi tu




ştiu a-ţi desena doar chipul, pereţii te absorb

de ceea e nevoie să te reinventez în fiecare zi

din eter să fac un lut tangibil până la coaste

după formele trupului tău, zeiţă a frumuseţii

la tine vin toţi oamenii să se-nchine

şi-ţi pun la picioare mătăsuri, smochine şi multe poeme

la fel ca acesta, să-ţi ţină de urât când eu sunt plecat pentru

o viaţă, două sau trei