Descununare

Simt liniştea ce-mi calcă astăzi umbra
Ca pe-o sinistră, veşnică aşteptare,
O pâlpâire-mi sperie doar gândul
Iar inima îmi cere îndurare.

Tăcute zile dorm în patul meu Şi ore goale pendula mi-au stricat…
Tu ai rămas aceeaşi întrebare Şi-acel mister ce nu l-am dezlegat.

Frumoşi şi plini au fost anii trecuţi,
Secundele pulsau în iz de primăvară;
Ai fost cândva blestemul şi balsamul,
Vraciul şi călăul cu ierburi şi otravă.

Simt azi răcoarea ce-o sufli încet
Şi-atâtea ne’nţelese rugăciuni…
Aş vrea un leac ce vindecă-amintiri
Şi-o semnătură că mă descununi.