Corp de femeie

Din taina de-nceput a fost simbolul
Eteric, diafanul și dorința...
S-a întrupat în material, în ființa
Ce numai EA, le-mbină, își joacă rolul.

E-n gesturi, cu mișcări unduietoare,
Cu șarmul de gheișă sau de mim...
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă;
Prin iris poți intra-n făgaș de vis...
Doar de-ai noroc, sau dacă-ți este scris,
Poți colinda, prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung și moale,
Ce-oferă chip fragil, de bibelou...
Te-afunzi în el, accesu-l-ai de-i ești ”erou”;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale;
Te-anini înfermecat, le-ai vrea lipite...
Te zbați între real și-ntre ispite,
Să le-atingi, să simți miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânțeles
Ce-și schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se-nchid cu interes.

Ovalul feței-i luna în pătrar,
Tenu-i sclipind, balsam de creme fine;
Cu el te-ncântă, ea amor deține...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină-n dragoste țintești;
Cum mișcă de cuvinte de nectar...
Îți vine s-o săruți, de-o ai în dar;
Ai sta-n genunchi, mereu ca s-o cerșești.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când în om mijeam.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Ș-ocazia îți dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul
-Parfum din aștri și pământ d-esențe-
Tot el discerne vrute existențe;
E simț prin excelență, știe neștiutul.

Suavul gât prelung, mereu subțire,
E loc de nu-ți permite s-o rănești;
D-aici îi vin silabe îngerești,
Și-i loc să-i lași amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguști, nu-i loc de vis;
I-atingi doar de-i oferi ce i-ai promis,
I-adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n ”V” de literă te-ncânți;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârșind în mijlocul de pietate
Și-n el simți suflet... inima ce-o cânți.

Pe sânii fermecați pentru creații,
Din sfârc de roze, cu pistil, să bei;
Nu vrei să știi -crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii-ți pierzi, în incantații.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E-un rond de vis, de-adâncuri mișcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui ce-și câștigă dreptul, printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în brațe-ai ține,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinți pui pielii, făr’ s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple pentru zbor;
Genunchi și glezne fine, de Afrodită...
Toate-s etern mister, prefigurând ispită
În șirag de vise, ce se pierd pe-al ei picior.

Contemplul maxim îi locul de plăcere,
De te dorești în trup să-i fi un ”plug”;
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să ”mori” și-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esența vieții ea o poartă, o dă, o naște.
Noi toți suntem ai ei... Este eternul Paște!
Renaște simț și fizic, este sursa... de vedenii!!!
08.06.2010