Amandoi

Mi-e dor de toate clipele ce le-am trait candva,
Mi-e dor,mi-e tare dor de tine...
Si-n vant aud mereu vocea ta
Cum imi spuneai "esti totul pentru mine".
Dar azi,azi nu te mai cunosc
Si-as vrea din nou sa-mi intalnesti privirea,
Sa-ti spuna ochii mei ca totul este fara rost
Si ca ti-ai pierdut pe veci iubirea.
Poate ne vom intalni din intamplare
Peste ani si ani de dor si suferinta.
Ne vom aminti cum s-a stins o raza de soare
Si ca suntem doar doi trecatori prin viata.
Si vom uita ce am insemnat vreodata tu si eu
Si ne vom pierde-n intrebari fara raspuns,
Dar eu,eu te voi privi tot ca pe un zeu,
Iar tu pe mine ca pe-o stea ce a apus.
Si ma vei pierde-n mii de lacrimi reci
Fara a ma putea aduce vreodata inapoi,
Caci eu voi fi o piatra peste care treci,
Lasand in urma cuvantul "amandoi".

Adolescenţă

Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit…
În faţa ta, se pleacă zarea,
Iar viitoru-i nesfârşit.

Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat…
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!

Cristal şi miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Şi atunci când pieptul îţi tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!

Mă doare atâta frumuseţe
Şi nostalgia-mi dă ocol…
Când ochii tăi îmi dau bineţe –
Mă simt de răutate gol.

Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, la tâmple ninşi,
Îţi fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinşi.

Căci tu, frumoaso, ştii, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nţeleg.

Trăieşte, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iată –
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.

Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Şi-o gură rece, de ţărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.

Dar azi, tu eşti, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Aşa o zgâtie de fată –
Ce vieţii mele-i cată rost…

in valul anilor ce trec

In valul anilor ce trec,
Ma vei uita pe mine.
Din dragoste ce am avut,
Nimik nu va ramine.
Iti vei da seama mai tirziu,
Sau poate niciodata.
Vei regreta asta o stiu,
Dar totul ti se iarta.
Si daca tot se va ierta,
Pastreaza-mi amintirea.
Si nu uita ca eu cindva,
Ti-am daruit IUBIREA!!!

iubire

…Să socotesc în ore sau în zile,
Tot timpu-n care searbăd am trăit –
Pân’ te-am găsit, sau regăsit, iubire,
Ar fi un chin adânc şi nesfârşit.

M-au nins a-iernii aspre neguri, triste,
Un ger cumplit în piept mi-a adăstat…
Deci, mă întreb, cum poate să reziste,
Iubirea ta-ntru-un suflet îngheţat?

Cu zâmbetul tău cald, primăvăratic –
Tu, cea dintâi trecută-ntre iubiri –
Azi nu mai pot să fiu un uşuratic,
Căci îmi alungi tot frigul din priviri.

Ascult cum ploaia plânge-n înserare
Şi muguri plini de must cum se desfac,
Şi simt, aşa, o dulce desfătare –
De parc-aş fi un mugur de copac.

Cam desuet, trăiesc ca-ntr-o poveste…
Şi-un nou imbold mă-ndeamnă să fiu viu –
Între ce-a fost, va fi – şi viul „este”
Doar în prezent trăiesc şi vreau să fiu.

Căci primăvara-mi râde în privire
- Un anotimp uitat mi-ai readus -
Bine-ai venit, târzia mea iubire –
Rămâi aici, tu, dorul meu, nespus…

despartire

Te-am vazut ,
Te-am placut...
Te-am atins,
M-ai aprins...
Ma-i sarutat ,
Si ai plecat...
Te-am strigat,
Te-ai intors si ai oftat...
Te-am lasat ,
Si apoi am regretat...